Un șofer care făcea drifturi, vineri seara, în parcarea unui complex comercial din a fost somat de polițiștii din Sectorul 2 să oprească, însă din cauză că acesta a refuzat au fost folosite focuri de armă. Nicio persoană nu a fost rănită, șoferul și un pasageri fiind duși la audieri.
După audieri, polițiștii au emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele bărbatului.
„Tânărul aflat la volan are suspendat dreptul de a conduce, iar autoturismul nu este înmatriculat. La momentul în care poliția l-a somat, mai mulți spectatori au încercat să intervină în favoarea conducătorului auto. Precizam că în zona complexului comercial se înregistrează un real fenomen, multi tineri alegând să execute drifturi în acea zonă, fapt pentru care poliția va interveni întotdeauna cu fermitate pentru protejarea tuturor cetățenilor care se află în acel perimetru și sunt expuși unui real pericol de a fi răniți”, transmite Poliția Capitalei